Endodent

Profilaxie dentarăCare este durata de viață a unui dinte?
Etapele de viata ale dintilor

Care este durata de viață a unui dinte?

Multă lume consideră că pierderea dinților este un efect dat de înaintarea în vârstă. Și asta, deoarece majoritatea oamenilor care împlinesc 70 de ani au deja cel puțin unul sau doi dinți pierduți. Un sondaj evidențiază că aproximativ 25% din oameni suferă de edentație (pierd toți dinții) până la împlinirea vârstei de 74 de ani. Un alt sondaj a raportat că, în medie, un om își păstrează aproximativ 10 dinți naturali (din 32 în total), sondaj realizat tot pentru vârsta de 74 de ani.

Din fericire, aceste rezultate sunt medii ale sondajelor, așadar există și situații care arată mult mai bine ca aceste cifre. Există destule persoane care ajung la vârsta de 90 de ani cu dantura întreagă și sănătoasă. Care este secretul lor? Este într-adevăr pierderea dinților doar o cauză a îmbătrânirii? Sau ar putea fi evitată?

Este foarte tentant să vizităm cabinetul stomatologic doar atunci când ne doare un dinte, dar adevărul este că dinții noștri au nevoie constant de îngrijire stomatologică pe parcursul întregii vieți.

De ce este nevoie să sprijinim sănătatea dinților?

Dantura reprezintă o componentă a întregului organism. Ea este compusă din 32 de dinți, fiecare acoperit cu smalț – cea mai dură substanță din corpul nostru. Cu ajutorul dinților putem mușca, mesteca și fragmenta alimentele pe care le consumăm. Cu timpul, aceștia se uzează și, chiar dacă avem o dietă sănătoasă, încep să fie afectați.

Din fericire, organismul nostru are nenumărate mecanisme de apărare, foarte bine puse la punct, pe unele dintre ele utilizându-le în a sprijini sănătatea dinților. Însă, alimentația nesănătoasă din ultimii zeci de ani, lipsa unui stil de viață sănătos și igiena dentară precară fac ca aceste mecanisme să nu mai poată face față singure. Mai mult, dacă smalțul dentar sau dentina încep să se deterioreze, dintele nu mai poate fi reparat sau salvat decât cu ajutor de specialitate în cabinetul stomatologic. Medicii noștri stomatologi vor stabili care sunt cele mai bune opțiuni pentru a restabili sănătatea dinților dumneavoastră, în funcție de etapa de viață a dintelui afectat.

Așadar, puteți avea nevoie de:
Detartraj
Tratarea unei carii
Obturație coronară (plombă)
Incrustații Inlay/Onlay (restaurări dentare efectuate cu ajutorul unei amprente trimise către laboratorul de tehnică dentară)
Lucrări protetice (coroane dentare, fațete dentare, punți dentare sau proteze dentare)
Implanturi dentare
Alți factori ce favorizează pierderea dinților

Pe lângă cei 3 factori amintiți mai sus, care cauzează cele mai multe dintre problemele dentare (alimentația nesănătoasă, stilul de viață nesănătos și lipsa igienei dentare), există și alți factori care declanșeză diferite probleme de sănătate ale dinților.

O problemă poate fi recesiunea gingivală, aceasta fiind întâlnită cel mai des în cazul persoanelor cu o vârstă înaintată.

O altă problemă este senzația de gură uscată. Acest simptom este asociat și cu administrarea anumitor medicamente utilizate pentru a trata astmul, fluctuațiile de tensiune arterială, valorile crescute de colesterol sau chiar depresia. Gura uscată duce adesea la formarea de carii dentare, deoarece prin absența salivei, lipsesc și mineralele importante pentru reconstrucția smalțului dinților. De aceea, este recomandat să informați întotdeuna medicul stomatolog de orice alt tratament medicamentos pe care îl administrați.

Menținerea sănătății orale

Cu toate că există nenumărați factori care pot provoca probleme serioase danturii noastre, ne putem ajuta dinții să rămână sănătoși și curați prin periajul acestora dimineața și seara, folosirea zilnică a aței dentare și utilizarea apei de gură.

O igienă orală bună va împiedica bacteriile care încearcă să vă compromită dinții sănătoși. Această rutină zilnică, deși este una foarte simplă, s-a dovedit a fi extrem de eficientă, crescând semnificativ șansele de a vă păstra dinții puternici și sănătoși pentru întreaga viață.

Vizitarea medicului stomatolog pentru controale și proceduri profesionale de igienizări dentare la fiecare 6 luni va crește și mai mult aceste șanse.

Echipa Endodent este pregătită să vă ofere cele mai bune servicii stomatologice, în deplină siguranță și confort. Monitorizăm evoluția sănătății orale de la o vizită la alta, astfel încât să prevenim apariția oricărei complicații. De asemenea, dacă este nevoie de tratamente pentru reconstrucția dinților, vom face împreună un plan de tratament, însă întotdeauna vom dori să vă ajutăm să preveniți problemele dentare și să vă mențineți toți dinții naturali pentru întreaga viață.

Aveți întrebări care au nevoie de răspunsuri personalizate și corecte?

Nu ezitați să ne contactați! Suntem aici pentru a vă ajuta să vă asigurați o sănătate dentară bună, atât pentru dumneavoastră, cât și pentru cei mici!

Dr. Ovidiu Vasilache - Medic specialist chirurgie dento-alveolară și implantologie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

d

Din momentul în care intri în cabinetul nostru, echipa noastră te va face să te simți confortabil cu toate procedurile stomatologice.

Vă așteptăm la noi!

Social Share